PLATFORMA
„Împreună pentru un oraş mai bun”
|
Reţeaua de ONG-uri, reunite cu scopul de a contribui la dezvoltarea durabilă a capitalei, beneficiază de specialişti pe diferite domenii, persoane cu experienţă în ariile de interes specifice fiecărei organizaţii. O comunicare eficientă între aceste asociaţii înseamnă, pe de o parte, un impact mai mare asupra comunităţii locale, deci eficienţă crescută în implementarea proiectelor, pe de o altă parte, dezvoltarea unor proiecte interdisciplinare, imposibil de realizat pe cont propriu şi nu în cele din urmă, o presiune crescută asupra administraţiei locale, în dezvoltarea unor proiecte de legi utile pentru dezvoltarea corectă a oraşului, aplicarea legilor existente şi creşterea nivelului de transparenţă în luarea deciziilor. Platforma „Împreună pentru un oraş mai bun” a fost fondată în anul 2007 , în prezent cuprinde aproximativ 40 de organizaţii, numărul acestora fiind în continuă creştere şi implică proiecte ce ţin de protecţia mediului, protecţia patrimoniului, dezvoltare locală, dezvoltare culturală şi transparenţă decizională.
|
![]() |
Noi, organizaţiile semnatare, preocupate de dezvoltarea durabilă a Capitalei, propunem candidaţilor la Primăriile Generală şi de Sectoare să semneze şi să-şi asume, împreună cu partidele din care fac parte, următorul:
(i) direct, prin decizie administrativă a autorităţii locale, de către cei care vor câştiga alegerile;
(ii) indirect, prin susţinere în Parlament, în virtutea asumării de către întreaga echipă de partid a prezentului Pact, atunci când măsura respectivă presupune – sau se consolidează prin schimbări de natură legislativă.
În ultimii ani, Bucureştiul, ca toate oraşele mari din România, s-a transformat enorm, dar numai ca rezultat al unor acţiuni bazate pe interese punctuale, individuale. E nevoie de analize care să identifice valorile ce dau identitate oraşului. E nevoie de un plan coerent de dezvoltare, cu obiective ce ţin de interesele comune ale locuitorilor, bazat pe analize multi-criteriale şi inter-disciplinare şi pe participarea actorilor urbani(locuitori,investitori, organizaţii non-guvernamentale, specialişti, instituţii publice şi private) pentru o mediere armonioasă între interesele prezentului şi ale viitorului.
1. Se vor realiza, conform uzanţelor internaţionalei, o Strategie de Dezvoltare a Bucureştiului şi, în baza acesteia, actualizarea Planului Urbanistic General(PUG)ii .
Termen: 1 iunie 2010.
Decizia de dezvoltare urbanistică se va unifica la nivelul Primăriei Generale a Municipiului iii.
2. Se va urgenta procesul de retrocedare a proprietăţilor iv pentru acele dosare care nu implică alte instituţii, cum sunt instanţele judecătoreşti.
Termen:1 iunie 2012 pentru finalizarea dosarelor care ţin exclusiv de competenţa comisiei PMB.
În procesul de retrocedare, pentru bunurile imobile care sunt de interes public (parcuri, baze sportive, şcoli,grădiniţe, grădini zoologice, maluri de ape, străzi, etc.) se vor face exproprieri pentru cauză de utilitate publică şi Primăria Generală, va prevedea fonduri în bugetul local.
3. Se vor crea rezerve teritoriale ale Municipiului Bucureşti v.
B. Urbanism
Sensul urbanismului este armonizarea interesului colectiv cu cel individual. Nu mai există urbanism dacă, aşa cum se întâmplă în România, investitorii privaţi îşi pot comanda PUZ-uri pe zone mari sau mici –sau, absurd, pe o singură parcelă – fără consultarea vecinilor. O dată aprobate aceste documentaţii, cu derogare de la PUG, ele schimbă complet profilul zonei,modificând parametri esenţiali precum regimul de înălţime sau indicatorii de ocupare şi coeficienţii de utilizare a terenului, fără ca cei din jur să afle sau să aibă un cuvânt de spus. Coerenţa urbanistică a Bucureştiului a fost distrusă de cele peste 1.000 de PUZ-uri de acest fel aprobate în ultimii ani, la presiunea intereselor private.
4. Se va stopa actuala practică scandaloasă şi unică în Europa a "urbanismului privat contra cost" întâi prin decizie administrativă locală (respingerea propunerilor private de PUZ derogatoriu) şi apoi prin susţinerea amendării legii 350.
Planurile Urbanistice Zonale – PUZ care modifică reglementările de urbanism vor fi iniţiate doar de PMB, printr-o procedură conformă cu uzanţele internaţionale (concurs de soluţie pentru caietul de sarcini, transparenţă, participarea publicului). vi
Excepţia de la această regulă este posibilă doar pentru persoanele fizice sau juridice care propun printr-un memoriu adresat PMB iniţierea de PUZ-uri de planificare detaliată (planificare operaţională) a dezvoltării unei zone, numai pentru parcelele ce sunt proprietatea lor şi numai cu condiţia respectării regulilor prevăzute de PUG (în special a prevederilor legate de înălţime maximă admisă şi CUT). vii
5. Certificatul de Urbanism (CU) se va rezuma la a fi un act de informare şi nu va mai trimite la iniţierea unui PUZviii.
6. Orice lucrare de arhitectură, urbanism sau artă publică ce implică fonduri, terenuri şi imobile aflate în proprietatea sau în administrarea autorităţilor publice se va face prin concurs de soluţii ix.
7. Indiferent de regimul juridic, Primăriile de Sector vor pune în aplicare măsuri de desfiinţare a construcţiilor sau a elementelor deconstrucţie ilegale (vor recupera din amenzi costurile de demolare), şi nu vor mai folosi procedura “intrării în legalitate” x.
8. Se va interzice afişajul publicitar pe pereţii exteriori ai clădirilor.
9. Se vor restructura direcţiile de urbanism de la Primăria Generală şi de la primăriile de sector pentru o re-internalizare a activităţii de avizare de urbanism şi pentru responsabilizarea administraţiei locale. (În prezent se face o falsă externalizare a acestei activităţi prin transferul responsabilităţii la nivelul unor comisii consultative şi nu al aparatului tehnic al instituţiei publice)
În raport cu cerinţele mari de dezvoltare urbană a oraşului şi pentru creşterea eficienţei activităţii compartimentelor de urbanism din Primăria Generală şi primăriile de sector seva dimensiona corespunzător personalul. Pentru o mai bună pregătire profesională a angajaţilor din serviciile direcţiilor de urbanism, se vor face verificări riguroase a competenţelor şi se vor cere specializări (programe post-universitare, cursuri de formare continuă etc.).
10. Se vor stabili proceduri riguroase şi transparente de analiză a documentaţiilor de urbanism şi a proiectelor pentru autorizaţia deconstrucţie în cadrul departamentelor de specialitate ale primăriilor. Se va face o precizare clară a competenţelor compartimentelor de specialitate ale administraţiei locale în raport cu cele ale comisiilor tehnice consultative.
11. Membrii Consiliilor Locale şi Primarii se obligă să respecte avizul consultativ al Comisiilor Tehnice şi să nu aprobe documentaţii de urbanism care nu au acest aviz.
12. Membrii Comisiilor Tehnice vor respecta constrângerile ce derivă din evitarea conflictului de interese xi.
13. Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a PMB îşi va diversifica competenţele xii şi va funcţiona după un regulament.
14. Se va face o reevaluare a rolului şi activităţii comisiilor tehnice consultative care nu vor mai aviza proiecte punctuale pe baza a ceea ce văd într-o prezentare de câteva minute, ci vor analiza problemele cheie ale dezvoltării oraşului şi vor evalua proiecte importante, pe baza unor rapoarte tehnice întocmite de compartimentele de specialitate ale primăriilor(inclusiv proiecte pentru autorizaţii de construcţie în zona centrală, în zone protejate, în zone care au făcut obiectul unui Plan Urbanistic Zonal)
Termen: decembrie 2008.
15. Va fi refuncţionalizat Centrul de Planificare Urbană xiii de pe lângă Primăria Municipiului Bucureşti astfel încât să devină un centru dereflexie unde să fie pregătite şi elaborate strategii de dezvoltare, programe de dezvoltare, planuri operaţionale, măsuri, unde sa fie fundamentate politicile urbane ale oraşului.
Termen: decembrie 2008.
16. Se va crea un sistem de transport în comun unitar pentru transport subteran şi pentru cel de suprafaţă, care să valorifice infrastructura feroviară existentă şi care să permită utilizatorilor să aibă un singur fel de bilet sau abonament pentru transportul în comun.
17. Se va acorda prioritate pentru extinderea metroului către cartierele de blocuri cu densitate mare de locuitori şi extinderea consistentă a sistemului de culoare dedicate pentru autobuze şi troleibuze.
18. Toate liniile de transport să aibă un orar afişat şi respectat.
Termen: 1 iunie 2010
19. Se va extinde şi eficientiza sisteme care încurajează deplasarea ne-motorizată: piste şi rastere pentru biciclişti, drumuri verzi şi trasee pietonale.
20. Se vor respecta prevederile legale pentru accesibilitatea cărucioarelor pentru persoanele cu dizabilităţi,cărucioare pentru copii în toate clădirile publice, pentru clădirile de utilitate publică şi la toate staţiile de metrou.
21. Parcarea ne-rezidenţilor în zona centrală va fi taxată şi limitată în timp xv.
22. Se vor construi parcaje cu tarif diferenţiat pe cele două inele de circulaţie ale oraşului (mai ieftin pe in elulexterior).
23. Contractele de administrare şi de colectare a taxelor pentru locurile de parcare pe domeniul public vor fi atribuite exclusiv prin licitaţie publică anuală fără posibilitate de prelungire automată şi se va interzice categoric prin contract sub-închirierea locurilor de parcare.
24. Se vor construi şi amenaja parcaje pentru acele funcţiuni care atrag public numeros (comerţ, servicii) şi care au fost autorizate înainte de HGMB 66 din 2006 prin care se cere asigurarea numărului necesar de locuri de parcare la interiorul parcelei.
25. Pană la aprobarea unui Plan de dezvoltare a reţelei comerciale ca parte din Strategia de Dezvoltare şi respectiv din Planul Urbanistic General, se vor aviza construcţii comerciale de mari dimensiuni numai cu respectarea HG 1454 din 2004xvi, şi se vor impune condiţii de conformare a clădirilor în relaţie cu contextul în care se amplasează xvii.
D. Spaţii verzi si baze sportive
26. Vor fi interzise construcţiile de restaurante şi terase în parcuri pe mai mult de 2% din suprafaţa totală a parcului, scuarului, grădinii publice.
27. Vor fi interzise panourile publicitare pe spaţiile verzi.
28. Nu se va schimba destinaţia spaţiilor verzi.
29. Nu se vor înstrăina terenurile aferente şcolilor şi liceelor.
30. Nu se vor concesiona sau vinde şi se vor reabilita bazele sportive aflate în stare de părăsire, prin parteneriat cu guvernul pentru cele aflate în proprietatea Statului xviii..
31. Se vor crea noi spatii verzi xix. Până în iunie 2012 Bucureştiul trebuie să aibă 26mp de spaţiu verde pe cap de locuitor si fiecare locuitor să poată ajunge la un parc sau o grădina publică în 15 minute de mers pe jos.
32. Se va inventaria fondul verde in termen de un an, iar apoi vor fi monitorizate continuu starea şi a operaţiunile care se fac asupra acestuia xx.
33. Se vor planta 600.000 arbori de aliniament.
34. Autoritatea publică locală se va auto-sesiza pentru situaţiile de poluare şi va aplica amenzi drastice.
E. Patrimoniu istoric xxi
Se poate constata lipsa unei dimensiuni fundamentale a politicii urbane: protecţia şi reabilitarea monumentelor istorice şi a zonelor urbane cu valoare de patrimoniu. Chiar daca teoretic există reglementări privind valorile de patrimoniu, cât timp aceste reglementări pot fi modificate prin PUZ-uri sau prin proceduri de de-clasare a monumentelor, eficienţa reglementărilor este practic nulă.
35. Prin Hotărîre a CGMB, se va re-vota reglementarea de urbanism “PUZ Zone Protejate”xxii ca fiind ultima reglementare în vigoare astfel încât să se respecte aceste reglementări acolo unde nu s-au acordat încă autorizaţii deconstrucţie. Pe perioada mandatului 2008-2012, nu se vor aproba Planuri Urbanistice Zonale care să modifice această reglementare urbanistică.
Termen: 1 octombrie 2008.
36. Se va inventaria fondul de imobile cu valoare arhitecturală care nu sunt monumente istorice. Ele se vor clasifica prin Hotărâre a CGMB xxiii. Se vor interzice demolările în Zonele Protejate şi în Zona Centrală până la terminarea inventarierii pentru fiecare din ele xxiv.
37. Se va propune un program specific de protecţie şi reabilitare a monumentelor istorice xxv şi a zonelor protejate.
Termen: 1 iunie 2009xxvi.
38. Se va crea o structură în cadrul PMBxxvii pentru sprijinul proprietarilor de clădiri cu valoare de patrimoniu.
Termen: 1 ianuarie 2009
39. Se va institui un sistem de amenzi drastice pentru proprietarii de imobile protejate care le provoacă saule permit degradarea. Pentru a avea o protecţie reală a clădirilor clasate,sunt necesare şi măsuri în etape, la intervale precise, cu masuri coercitive in crescendo, mergând până la expropriere
F. Transparenţă decizională
40. Se va garanta transparenţa dezbaterilor pentru toate proiectele de acte normative ale Consiliilor Locale de la Primăria Generală şi de la Primăriile de Sectorxxviii; şi cu precădere procesul de decizie în privinţa investiţiilor,a achiziţiilor publice, a concesiunilor şi a parteneriatelor public-privat xxix.
41. În vederea transparentizării mecanismelor instituţionale de plângere administrativă, autorităţile publice locale se angajează să facă publice deciziile de sancţionare a funcţionarilor publici şi a angajaţilor contractuali din subordine
42. Se va adopta de către CGMB “Cartea alba a consultării cetăţenilor”, care va stabili principiile şi metodologia de informare şi consultare a populaţiei pentru diverse tipuri de hotărâri şi proiecte ale CGMB şi CL de sector xxx. Termen: 1 iunie 2009
43. Pentru orice contract semnat de o autoritate publică locală trebuie să fie făcute publice majorările de costuri pentru valoarea totală a investiţiei dacă acestea depăşesc cu 15% inflaţia xxxi.
44. Într-un an de zile se va crea un Birou de Informare la PMB care să pună din oficiu la dispoziţia publicului toate documentele de urbanism aprobate în ultimii zece ani şi pe cele în curs de aprobare xxxii.
45. Anunţurile pentru toate iniţiativele de urbanism,construcţii şi demolări se vor afişa în zonele în care urmează sa fie operate cât şi în biroul de informare, cu cel puţin două luni înainte de discutarea lor în Consiliul Local xxxiii.
46. Votul individual al tuturor membrilor din Comisiile Tehnice se va consemna în scris, iar procesul verbal se va face public integral imediat după şedinţă.
G. Schimbări de natură legislativă
47. Partidele semnatare se angajează să susţină în Parlament amendamentele legislative presupuse de măsurile propuse mai sus, şi în special:
• Amendarea prevederilor legii 350 a urbanismului care generează situatii de urbanism derogatoriu xxxiv. Termen: 30 iunie 2008.
• Eficientizarea legislaţiei in privinţa protecţiei monumentelor xxxv. Partidele se angajează să introducă în Legea 422 privind protecţia monumentelor istorice categoria de“imobil cu valoare arhitecturală, nedemolabil”.
• Aprobarea de către Camera Deputaţilor a OUG 114/2007 privind interzicerea schimbării destinaţiei spatiilor verzi. Termen: 30 iunie 2008.
• Aprobarea de către Camera Deputaţilor a Legii 24/2007 (privind reglementarea spatiilor verzi din zonele urbane). Termen: 30 iunie 2008.
• Modificarea Legii 33/1994, prin declararea de utilitate publica a parcurilor, grădinilor zoo si botanice, a bazelor sportive si de agrement. Termen: 30 iunie 2008.
• Emiterea unui act normativ prin care să se introducă obligativitatea depunerii, de către secretarii consiliilor locale şi judeţene, a unui formular de conformitate cu prevederile Legii 52/2003 la dosarul de înaintare a actelor administrative cu caracter normativ, în vederea exercitării controlului de legalitate.




Subscribe to RSS Feed