Bucurestiul meu

  • Mărește dimensiunea fontului
  • Dimensiunea fontului normală
  • Micește dimensiunea fontului
Bucurestiul meu

Pactul pentru Bucuresti

PLATFORMA

„Împreună pentru un oraş mai bun”



Reţeaua de ONG-uri, reunite cu scopul de a contribui la dezvoltarea durabilă a capitalei, beneficiază de specialişti pe diferite domenii, persoane cu experienţă în ariile de interes specifice fiecărei organizaţii.

O comunicare eficientă între aceste asociaţii înseamnă, pe de o parte, un impact mai mare asupra comunităţii locale, deci eficienţă crescută în implementarea proiectelor, pe de o altă parte, dezvoltarea unor proiecte interdisciplinare, imposibil de realizat pe cont propriu şi nu în cele din urmă, o presiune crescută asupra administraţiei locale, în dezvoltarea unor proiecte de legi utile pentru dezvoltarea corectă a oraşului, aplicarea legilor existente şi creşterea nivelului de transparenţă în luarea deciziilor.

Platforma „Împreună pentru un oraş mai bun” a fost fondată în anul 2007 , în prezent cuprinde aproximativ 40 de organizaţii, numărul acestora fiind în continuă creştere şi implică proiecte ce ţin de protecţia mediului, protecţia patrimoniului, dezvoltare locală, dezvoltare culturală şi transparenţă decizională.

Semneaza petitita "PACTUL PENTRU BUCURESTI"


Ultima actualizare în Joi, 05 Noiembrie 2009 21:44 Citeşte mai mult...
 

March 2010
M T W T F S S
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4